Ventilatoare axiale și ventilatoare centrifugale: ce alegem?

Posted by

Atunci când avem în vedere proiectarea unui sistem de ventilație cu distribuția aerului prin intermediul tubulaturilor, trebuie să știm când să ne bazăm pe alegerea unor ventilatoare axiale și când pe alegerea unor ventilatoare centrifugale. Pentru că designul unui ventilator centrifugal e diferit față de cel al unui ventilator axial, și designul diferit al acestor ventilatoare le face să fie potrivite pentru aplicații diferite, cu toate că de multe ori clienții se declară încurcați și nu știu nici ce să aleagă, nici de ce să aleagă ceea ce li se recomandă de către specialiști să aleagă.

Pentru a veni în sprijinul vostru vă prezentăm mai jos, pe scurt, principalele deosebiri și utilizări ale ventilatoarelor axiale și ale celor centrifugale.

1. Ventilatoare axiale: ce sunt și la ce se utilizează?

Poate că nu vă va veni să credeți, dar atunci când vorbim de ventilatoarele axiale avem în vedere o istorie veche de sute de ani, de pe vremea în care în Europa medievală se construiau mori de vânt. Mai târziu, după 1880, când au apărut primele ventilatoare electrice, acestea erau ventilatoare axiale.

Ele se numesc ventilatoare axiale din cauza direcției fluxului de aer absorbit sau emis. Palele ventilatorului se rotesc în jurul axului central și generează un flux de aer care circulă de-a lungul axului pe care sunt montate. Ventilatoarele axiale au o capacitate ridicată de a face să circule mase de aer, dar fluxul de aer pe care îl generează nu are o presiune prea mare. De aceea nu au nevoie de prea multă energie pentru a funcționa.

Ventilatoare axiale de evacuare
Ventilatoare axiale montate pe peretele unei hale industriale. Atunci când funcționează ele ajută la ventilarea și răcirea temperaturii din interior prin înlocuirea aerului cald din interior cu aer mai rece din exterior

Datorită acestor caracteristici ventilatoarele axiale sunt potrivite pentru aplicații generale care implică simpla mutare a unor mase mari de aer dintr-o parte în alta, răcirea unor spații închise (inclusiv carcasele de calculator – ventilatorul dintr-un computer nu e altceva decât un ventilator axial miniaturizat, care înlocuiește aerul fierbinte de la suprafața componentelor cu aer mai rece din exteriorul carcasei de computer) sau ventilarea unor spații deschise mari, , cum ar fi halele de producție sau depozitare. Aplicațiile ventilatoarelor axiale sunt enorm de multe și o enumerare completă a lor e pur și simplu imposibilă. Popularitatea lor e dată de faptul că pot fi montate în spații dintre cele mai diverse și pot îndeplini fără probleme sarcini lipsite de complexitate.

Pont: dacă vă interesează achiziția unui ventilator axial vă invităm să vă uitați pe categoria dedicată de pe Vent-sys.ro .  Avem expuse acolo ventilatoare cu debit de 1050 – 20500 m3/h, dar dacă aveți nevoie de ventilatoare cu debite mai mari sau care să se adapteze unor cerințe de consum electric sau limite de spațiu, ne puteți contacta.

2. Ventilatoarele centrifugale: ce sunt și la ce se utilizează?

Ventilatorul centrifugal a fost inventat în 1832 de Alexandru Sablukov, un inginer rus care lucra pentru armata imperială țaristă.

Ventilator centrifugal - princiipiu de funcționare
Principiul de funcționare al unui ventilator centrifugal (ilustrat cu un ventilator Sodeca tip CAS)

În limba engleză acestor ventilatoare li se mai spune și „blowers”, de la verbul „to blow” – a sufla. Caracteristic lor este faptul că, spre deosebire de un ventilator axial, pot prelua un flux de aer dintr-o direcție și îl pot redirecționa pe altă direcție, de obicei la 90 de grade – de unde și denumirea tehnică de „centrifugal”. Pentru a reuși acest lucru rotorul și paletele sunt închise într-o cutie caracteristică. Fluxul de aer redirecționat poate fi preluat apoi printr-un sistem adecvat de tubulatură, presiunea creată fiind sensibil mai mare decât în cazul unui ventilator axial. Pentru a funcționa ele au nevoie de o cheltuială energetică mai mare. Paletele ventilatorului pot fi drepte sau curbate înainte / înapoi, în funcție de cerințe. Gama pentru acest tip de ventilator este una foarte largă. Importantă este alegerea acestuia în funcție de presiunea disponibilă necesară (Pa sau mm H2O). Când veți alege un asemenea ventilator pe Vent-sys, ghidați-vă după următorul „tablou”:

  • Pentru mici aplicații comerciale și rezidențiale: Ventilator centrifugal presiune mică.
  • Pentru aplicații comerciale și industriale generale: Ventilator centrifugal presiune medie.
  • Pentru aplicații industriale și speciale: Ventilator centrifugal presiune înaltă.

Din cauza capacității lor de a crea fluxuri de aer de mare presiune ventilatoarele centrifugale sunt recomandate în principal în aplicații care au legătură cu uscarea, recircularea, condiționarea și evacuarea aerului. Întrucât rotorul e încapsulat și se poate controla perfect fluxul de aer aspirat și fluxul de aer expulzat ele sunt potrivite și pentru aplicații care necesită filtrarea aerului și reducerea poluării.

De asemenea aceste ventilatoare se pot îngloba într-o carcasa insonorizantă pentru atenuarea zgomotului.

3. Proiectați corect sistemele de ventilație și tubulatura

Cu prilejul unui articol viitor vom aborda și caracteristicile din interiorul clasei, de pildă diferența dintre un ventilator axial de perete și un ventilator axial de tubulatură. Să reținem însă că, având în vedere caracteristicile descrise mai sus, proiectarea unui sistem de tubulatură de ventilație și achiziția ventilatoarelor necesare trebuie să țină cont așadar de cerințele aplicației. Într-adevăr, prețul unui ventilator axial de capacitate mică începe de la 300-350 de lei, pe când prețul unui ventilator centrifugal standard poate ajunge și la 4-5000 de lei. Esențial însă nu e prețul, ci ceea ce trebuie să facă ventilatorul. Una e să fie nevoie de ventilarea unui garaj care are toate laturile (inclusiv acoperișul) expuse la aer, alta e să fie nevoie de ventilarea unui camere aflată la subsolul unei clădiri cu 10 etaje.

Apelați la specialiștii Vent-sys pentru achiziția oricărui tip de ventilator industrial, potrivit pentru cerințele proiectului vostru. Urmăriți blogul nostru pentru postările viitoare și nu uitați să vă abonați la postări pe una din rețelele sociale pe care suntem prezenți (FacebookLinkedIn).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *